Sunt deja 4 luni, de când promovăm frumusețea naturală și obiceiurile sănătoase, în Centrul nostru de Înfrumusețare din Piața Victoriei 155.
Ne mândrim cu cliente educate, culte și deosebit de inteligente, care pun preț pe calitate și mai apoi pe cantitate, pe aspect sănătos ce vine din interior si mai apoi pe frumusețe exterioară.
Cam acesta e și subiectul blogului nostru de astăzi: Frumusețea care (nu) se vede! Inițial.
Probabil că ai observat și tu, că serviciile care primează în rândul saloanelor sau centrelor de înfrumusețare, sunt cele legate de manichiură și coafor. Asta pentru că, de cele mai multe ori, cele două servicii de mai sus, sunt și cele mai “vizibile” în rândul celorlalți, sau cele care se remarcă prima oară.
Dar daca am vorbi și despre îngrijirea și sănătatea pielii, a tenului, corpului, despre eliminarea țesutului adipos inestetic, sau despre eliminarea foliculitei și închiderea porilor, pentru un aspect uniform? Nu-i așa că, acestea sunt servicii, abordate mai degrabă în plan secund? Tocmai pentru că, nu sunt cele care să se vadă prima dată…
Pentru că unui ten uscat, sau dimpotrivă prea gras și plin de comedoame, îi poți adăuga fond de ten cu un grad mare de acoperire și în felul acesta, să “pară” o problemă rezolvată. Celulita se maschează simplu cu ajutorul hainelor, însă puțini știu că un grad avansat de celulită, ascunde de obicei probleme în ceea ce privește retenția de apă, intoxicație a limfei sau un stil sedentar.
La SIA Clinique, prioritizăm FRUMUSEȚEA CARE (NU) SE VEDE! Și punem mare accent pe sănătatea pielii tenului și a corpului, pe aspect îngrijit, pe eliminarea de toxine, pe înfrumusețarea prin proceduri non-invazive și extrem, extrem de benefice pentru piele!
Înainte de a porni să-ți faci manichiura sau să te vopsești, întreabă-te când a fost ultima oară când i-ai adus o infuzie de vitamine tenului tău? Sau când l-ai curățat cu adevărat ultima oară? Când te-ai îngrijit de pielea corpului tău și ți-ai ales, măcar câteva ședințe de eliminare țesut adipos, sau tonifiere, ori curățare limfă (care nu știu dacă știai, dar limfa este zona în care se adună toate deșeurile din corp și care se află în relație strânsă cu sângele și curățând-o, îmbunătățești circulația sângelui, aspectul pielii și calitatea somnului?… și multe altele), doar pentru tine?
Frumusețea care (nu) se vede, este acea frumusețe care dăinuie în timp și mai ales, acea îngrijire care face bine nu numai corpului, ci și sufletului! E frumusețea care te menține proaspăt și în strânsă legătură cu tine însuți, este frumusețea care se va vedea dimineața când te vei trezi cu o față luminoasă, sau vara, când vei uita de grija aparatului de ras!
SIA Clinique. Frumos, da?


Ce este tratamentul facial microneedling și când ai nevoie de acesta?
De ce este microneedling unul dintre cele mai căutate tratamente faciale? Într-o piață a serviciilor de înfrumusețare din ce în


